Sâmbătă, 22 decembrie, în tabăra Danais, la Capidava, a avut loc evenimentul “Tradiţii dacice în Capidava”.
În ciuda vremii nefavorabile, peste 60 de persoane din Constanţa şi Bucureşti au participat la spectacolul oferit de colindătorii din Topalu. Cei prezenţi au fost cinstiţi cu pomana porcului sacrificat în aceeaşi zi, cu vin şi ţuică fiartă. Invitaţii au vizitat cetatea Capidava, au tras cu arcul, s-au dat cu sania si au călărit.
Pentru începutul anului 2013, Asociaţia “România-Dacia Casa Noastră”, organizatorul
evenimentului “Tradiţii dacice în Capidava”, pregăteşte în zona Capidava o serie de activităţi
culturale si de socializare.
Despre Danais:
Danais este baza Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră, reprezentând nucleul implementării în Capidava, comuna Topalu, judeţul Constanţa, a proiectului “Marca: România”*. Capacitatea iniţială proiectată este de 20 de locuri în cabane de lemn.
Descriere proiect ”Marca: România”
Domeniu: istorie, arheologie, identitate culturală.
Obiectiv:
CERCETAREA ŞI PROTEJAREA ARTEFACTELOR ŞI SITURILOR ARHEOLOGICE CARE SE AFLĂ ÎNTR-UN STADIU VULNERABIL.
Scopuri sociale:
– Stimularea cercetării arheologice;
– Conservarea adecvată a siturilor arheologice şi a artefactelor;
– Valorificarea potenţialului turistic al monumentelor istorice;
– Oferirea unor soluţii specifice, în sensul unei dezvoltări durabile a zonelor cu potenţial
arheologic crescut.
Impact social:
Ø Promovarea culturii şi istoriei României;
Ø Sporirea bogăţiei culturale a societăţii române;
Ø Oferirea unor soluţii specifice pentru o dezvoltare durabilă a zonelor cu potenţial arheologic crescut, în jurul principiului de valorificare al potenţialului turistic oferit de monumentele istorice;
Ø Contribuirea la clarificarea identităţii naţionale;
Ø Aducerea în prim plan a moştenirii spirituale valoroase, în special în beneficiul generaţiilor în formare.
Despre RDCN
Asociaţia România-Dacia Casa Noastră (RDCN) a fost înfinţată în anul 2011, având ca obiective principale cercetarea şi promovarea istoriei şi culturii româneşti în rândul comunităţii locale şi renaşterea satului românesc.
WEB
Vizitați pagina de internet www.danais.ro pentru a afla știri la zi și informații de ultima oră despre Danais.
Persoana de contact:
Octavian Manu, preşedinte RDCN
Telefon:+4-0724/033.693
Email: office@danais.ro